REPORTAJ VIDEO| „Totul este cu adevărat înfricoșător. În Ucraina se vorbește deja de Un Al Treilea Război Mondial”. Dramele refugiaților ajunși într-un hotel din București

Publicat: 18/04/2022, 14:11
Actualizat: 18/04/2022, 17:52

„La poarta noastră a bătut un tânăr care ne-a cerut ajutorul. Ce ne-a cerut era foarte simplu. Îi era foame și ne-a cerut mâncare și adăpost, un loc în care să doarmă”, mărturisește Bianca Albu, consilier juridic la JRS România.

Așa sună povestea primul refugiat care a bătut la poarta Asociației JRS România (Jesuit Refugee Service), la trei zile de la izbucnirea războiului din Ucraina.

„El era un tânăr care lucrează în domeniul IT și avea o viață bine pusă la punct până la începutul izbucnirii războiului, iar în câteva minute a trebuit să ia câteva decizii radicale. Să fugă din calea războiului să se salveze și să o ia la capăt în România”, spune Bianca Albu.

În inima Bucureștiului se scrie o poveste despre bunătate, solidaritate, educație și speranță. Asociația JRS România a închiriat un hotel întreg pentru sprijinul mamelor, copiilor și bunicilor din Ucraina. În prezent, sunt adăpostite peste 120 de suflete, iar de la începutul războiului mii de persoane refugiate le-au trecut pragul.

Sunt persoane care provin și din zone în care nu a mai rămas nicio clădire în picioare. Pentru ele momentan nu există un viitor. O bună parte dintre ei pot rămâne și pe termen mai lung și dacă își găsesc aici un loc de muncă și o viață a lor este posibil să rămână și definitiv în România”, spune Cătălin Albu, managerul SRJ România.

Pe lângă hrană și adăpost, oamenii au parte de servicii de suport psihologic şi emoţional, psihoterapie, asistenţă şi consiliere juridică, activităţi educaţionale pentru copii, activităţi de predare a limbii române, asistenţă socială în vederea accesării beneficilor sociale, înscriere la grădiniţe, şcoli, dar și ajutorul pe care îl primesc pentru a-și găsi un loc de muncă.

Traumele celor care au fugit din calea războiului

Sunetul alarmelor din Ucraina le-a rămas întipărit celor care au fugit din calea ororilor războiului. Oamenii se află încă pe un tărâm confuz, cu gândul la țara lor odată înfloritoare.

„A trecut un elicopter al SMURD-ului și toți copiii s-au ascuns imediat sub bănci. Sunt traume care la prima vedere trec neobservate însă au rămas înrădăcinate”, mărturisește Cătălin Albu.

Pe 24 februarie, Viktoria, o tânără acrobată de circ, a lăsat în urmă orașul Irpin, bombardat intensiv de trupele ruse încă din primele zile de război. Părinții ei au decis să rămână în Kiev. La aproape două luni, Viktoria nu știe dacă apartamentul ei mai este în picioare sau a fost distrus de bombardamente.

FOTO: Viktoria, refugiată din Irpin

În Irpin aproape totul este distrus și este cu adevărat înfricoșător să mergi acolo și este mai bine să aștept. Poate totul își va reveni cândva însă acum este destul de periculos să mă întorc acolo”, mărturisește Viktoria.

„După unul ca Putin poate veni oricând un alt Putin”

Elena a venit cu mama ei și au fost cazate la hotel. Femeii încă nu-i vine să creadă că în urmă cu nici două luni își vedea liniștită de treburile gospodăriei la Odesa, și că acum este refugiată la București.

Se auzeau sirene peste tot și bombe. Ne-am trezit și priveam spre fereastră și toată lumea fugea la magazine. Nu știam ce să facem, pe cine să sunăm înainte. Nu puteam dormi și verificam continuu notificările de pe telefon, nu am putut să dorm timp de 6 zile. Teama este în continuare pentru că nu știm ce urmează. Am prieteni ruși care se tem și ei. Le este frică pentru că nu știu ce se întâmplă în țara lor. După unul ca Putin poate veni oricând un alt Putin”, spune Elena.

FOTO: Elena, refugiată din Odesa

Organizația JRS România este prezentă în toate Centrele regionale de cazare și se implică în proceduri pentru solicitanții de azil din România; staff-ul se deplasează și la frontieră la nevoie. Reprezentanții JRS sunt disponibili și pentru ghidarea oamenilor care nu solicită azil, doar au nevoie de sprijin. În prezent, Hotelul Tineretului al cărui director general este Lucian Bică, reprezintă o rază de speranță pentru refugiații ucraineni.

Beneficiar: Asociatia JRS Romania

Sediul social: Opris Ilie street no. 54, sector 4, București

Cont: RO90 BRDE 450S V820 2534 4500

Banca: BRD, Sucursala Mari Clienti Corporativi, Bld. Ion Mihalache nr. 1, Sector 1, București

CIF: 13046611

Detalii tranzactie: „Donatie pentru persoane vulnerabile”

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
„S-a umplut paharul”. Ungaria reacționează furios la acuzațiile Poloniei: „Mult timp am tolerat provocările”
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Până când pot depune pensionarii adeverințele de sporuri la Casa de Pensii! Daniel Baciu a...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
Cum au MIGRAT de fapt OAMENII ANTICI? Aceștia ar fi AJUNS până în...
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
Cum să cureți rapid cuptorul cu microunde. Ingredientele costă mai puțin de 6 lei
Când începe Asia Express – Drumul Zeilor. Premiera sezonului 7 aduce patru ediții consecutive
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Ciocnirea orgoliilor! Cine a elaborat planurile militare pentru ofensiva din vara anului 1917?